Origini

Nesatisfăcuți pe deplin de calitatea produselor din supermarketuri, fondatorii Origini au pornit într-o călătorie de redescoperire a gusturilor naturale originale și a celor mai bune moduri de a le obține. Debutul călătoriei a avut loc în 2006, când răspunsul la întrebarea “Cum asigurăm necesarul de alimente sănătoase familiei noastre? “ a luat forma unei ferme și a unor unități proprii de procesare a materiei prime, în apropiere de București, pentru ca timpul dintre preparare şi consum să fie cât mai mic, iar hrana să-și păstreaze cea mai mare parte din nutrienţi fără ajutorul conservanţilor agresivi.
Scopul Origini este acela de a stabili un echilibru între ritmul alert în care trăim şi hrana sănătoasă, astfel totul este făcut în concordanță cu acesta: nu sunt folosite metode care să grăbească în vreun fel finalizarea produsului, este respectat procesul natural; nu se folosește chimia de sinteză, potenţiatorii de aromă şi gust sau conservanţi chimici, doar mixul propriu de mirodenii naturale; se păstrează cât mai intacţi nutrienţii din materia primă; sunt alese metodele de conservare cele mai puţin distructive şi, unde este posibil chiar niciun fel de conservare, condiţionat de respectarea unui regim termic adecvat. 


Iaurt de băut - degresat (0.25 l)

Origini
7 RON



Lapte bătut de vacă (0.25 l)

Origini
8 RON



Iaurt de băut de vacă (0.25 l)

Origini
8 RON



Iaurt de băut de capră (0.25 l)

Origini
9.5 RON



Iaurt cu sirop de brad (0.14 kg)

Origini
9.5 RON (67.86 RON/kg)



Iaurt cu miere şi cătină (0.14 kg)

Origini
9.5 RON (67.86 RON/kg)



Chefir de vacă (0.25 l)

Origini
9.5 RON



Urdă de vacă (0.25 kg)

Origini
9.75 RON (39 RON/kg)



Urdă de vacă cu mărar (0.25 kg)

Origini
11.38 RON (45.52 RON/kg)



Iaurt natural de vacă (0.36 kg)

Origini
12 RON (33.33 RON/kg)



Iaurt de vacă - degresat (0.36 kg)

Origini
12 RON (33.33 RON/kg)



Chefir de capră (0.25 l)

Origini
12 RON



Telemea nouă de vacă (0.25 kg)

Origini
12.5 RON (50 RON/kg)



Lapte de vacă - fiert (1 l)

Origini
14 RON



Lapte bătut de vacă (0.5 l)

Origini
14 RON



Iaurt de băut de vacă (0.5 l)

Origini
14 RON



Telemea nouă de capră (0.25 kg)

Origini
14.12 RON (56.48 RON/kg)



Chefir de vacă (0.5 l)

Origini
16 RON



Iaurt de băut de capră (0.5 l)

Origini
16.5 RON



Chefir de capră (0.5 l)

Origini
18.5 RON



Stock de legume (0.32 kg)

Origini
19.5 RON (60.94 RON/kg)



Muşchi de porc, crud-uscat (0.1 kg)

Origini
19.7 RON (197 RON/kg)



Brânză de burduf în vid (0.3 kg)

Origini
20.55 RON (68.5 RON/kg)



Slănină de mangaliţă (0.35 kg)

Origini
24.33 RON (69.51 RON/kg)



Piept copt de porc (0.28 kg)

Origini
24.36 RON (87 RON/kg)



Telemea nouă de vacă (0.5 kg)

Origini
24.5 RON (49 RON/kg)



Stock de pui (0.33 kg)

Origini
26 RON (78.79 RON/kg)



Caserolă ouă de găină de curte (10 buc.)

Origini
26 RON



Crenvurşti de pui (0.3 kg)

Origini
27.75 RON (92.5 RON/kg)



Stock de vită (0.33 kg)

Origini
28 RON (84.85 RON/kg)



Ghiudem de oaie (0.14 kg)

Origini
29.75 RON (212.5 RON/kg)



Ghiudem de capră (0.14 kg)

Origini
30.03 RON (214.5 RON/kg)



Sirop din muguri de brad (0.34 l)

Origini
30.5 RON



Sirop din flori de păpădie (0.25 l)

Origini
30.5 RON



Parizer de curcan (0.25 kg)

Origini
31 RON (124 RON/kg)



Muşchiuleţ de porc, copt şi afumat (0.3 kg)

Origini
31.35 RON (104.5 RON/kg)



Ceafă de porc, coaptă şi afumată (0.4 kg)

Origini
35.6 RON (89 RON/kg)



Muşchi file Plaiul Tălii (0.3 kg)

Origini
35.7 RON (119 RON/kg)



Piept copt de curcan (0.28 kg)

Origini
37.24 RON (133 RON/kg)



Salată icre de crap (0.19 kg)

Origini
37.5 RON (197.37 RON/kg)



Miere cu suc de cătină (0.22 kg)

Origini
37.5 RON (170.45 RON/kg)



Piept copt şi afumat de raţă (0.15 kg)

Origini
37.58 RON (250.53 RON/kg)



Rillettes capră (0.3 kg)

Origini
38.5 RON (128.33 RON/kg)



Parizer de pui (0.4 kg)

Origini
39.2 RON (98 RON/kg)



Pate de pui (0.2 kg)

Origini
40 RON (200 RON/kg)



Gesiers De Volaille (0.3 kg)

Origini
40.99 RON (136.63 RON/kg)



Pulpă coaptă şi afumată de curcan (0.4 kg)

Origini
42.2 RON (105.5 RON/kg)



Untură de mangaliță (0.27 kg)

Origini
43.5 RON (161.11 RON/kg)



Osânză de mangaliță (0.27 kg)

Origini
43.5 RON (161.11 RON/kg)



Piept copt şi afumat de pui (0.4 kg)

Origini
44.8 RON (112 RON/kg)



Terină de vițel (0.3 kg)

Origini
45.5 RON (151.67 RON/kg)



Pui de curte fraged (1.7 kg)

Origini
90.1 RON (53 RON/kg)



Bibilică de curte (2 kg)

Origini
165 RON (82.5 RON/kg)


Afișare 1–53 din 53 rezultate